Buletin A4. Dreptul constituțional la vot versus formalismul necesar

Am urmărit în ziua scrutinului cu mare atenție votul concetățenilor din afara țării. A fost o mobilizare extraordinară a diasporei, care a dat peste cap toate așteptările, atît a celor sceptici, cît și a guvernului. Soluția inventată de CEC, cu votarea pe hîrtie A4, pe lângă faptul că a “salvat sufletele” membrilor comisiilor electorale unde s-au terminat buletinele de vot, ridică cîteva întrebări foarte interesante, din punct de vedere a dreptului constituțional. Chiar dacă numărarea lor nu poate influența rezultatul final al alegerilor…

La o abordare formalistă și simplistă, totul este clar. Votarea se face cu buletine de vot de modelul aprobat. Neacceptarea acestor buletine, este solutia cea mai simplă în situația creată, chit că putem face referință la o groază de norme legale, care vor justifica decizia.  Ce facem însă cu voința a celor 919 de oameni, care, au ieșit pe 28 noiembie 2010 să-și realizeze dreptul constituțional la vot? Ce facem cu prevederile constituționale, care stabilesc că Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Putem face abstracție de voința acestor oameni, doar pentru faptul că ambasadorii locali nu au fost capabili să estimeze numărul de oameni, care se vor prezenta la urne? Ce se întimpla în cazul în care votau pe hîrtie A4 nu 919 oameni, ci 17500?

Înțeleg că CEC nu găsește suficiente motive pentru a contabiliza  voturile exprimate pe hîrtie A4. Eu aș face acest lucru! Și aș încerca să susțin la Curtea Constituțională, că posibilitatea realizării dreptului constituțional la vot, trebue să primeze asupra tuturor formalităților, cu condiția că sufragiul a fost universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Este interesantă poziția Înaltei Curți în speță. Și chiar dacă, ca și verdict final voturile nu vor fi acceptate, cel puțin Curtea Constituțională va trebui să facă o analiză. Ba chiar, poate și o adresă Parlamentului, prin care să indice asupra necesității  completării legislației, pentru a nu admite astfel de situații la următoarele alegeri. Atit Punkt

This entry was posted in Ginduri. Bookmark the permalink.

20 Responses to Buletin A4. Dreptul constituțional la vot versus formalismul necesar

  1. Sabina says:

    Oare votul acestor oameni nu a fost universal, direct, egal si liber exprimat?Mai zicea cineva ca norma constitutionala are prioritate?Interesant ce argumentare de drept va da de aceasta data Curtea Constitutionala…insa nu prea sunt optimista, o data ce precedentul acestei instituii arata ca solutiile sale sunt adesea politizate:((

  2. Oleg Efrim says:

    @Sabina – sa ignorezi aceste voturi, este cel mai simplu. O adevarata Curte Constitutionala, neaparat urmeaza sa se pronunte asupra unei astfel de situatii. Nu a mai ramas mult. Asteptam..

  3. Sabina says:

    O “adevarata” Curte Constitutionala?:))sa vedem daca mai avem ceva “adevarat”:)Asteptam…

  4. Corina Ajder says:

    Eu am purtat o discutie foarte interesanta la tema asta cu niste lume si nu stiu daca problema e necesar formalismul, cat consecintele eliminarii lui asupra altor drepturi. Ap’ de partea asta a argumentelor era ca votarea in lipsa listei candidatilor nu limiteaza de fapt dreptul la vot, ci chiar il protejeaza (indecisii care hotarasc uitandu-se la lista). In plus, inca nu e clar daca votarea pe A4 nu afecteaza dreptul (la fel de constitutional) de a fi ales al candidatilor, care nu degeaba stau si isi fac emotii de fiecare data ce loc vor ocupa in buletin, dar pentru ca asta e o parte esentiala din actul candidarii.

    Adica problema nu e necesar foaia de A4, dar modul propriu-zis in care s-a votat (scris numele candidatului, pus stampila votat).

    As for me, candidatii au avut timp mai mult decat suficient sa se promoveze in campania electorala si se poate spune ca li s-a taiat orice acces la exercitarea dreptului de a fi ales, in timp ce anularea buletinelor A4 anuleaza simultan si unica ocazie de manifestare a dreptului la vot al cetatenilor. Adica vorbim de limitarea unui drept al candidatilor v. lichidarea unui drept al cetatenilor. Mi se pare deci proportional ca in situatia exceptionala care s-a creat, buletinele A4 sa fie acceptate, cu tot cu ‘side effects’, care (discutabil) nu sunt suficient de grave ca sa justifice negarea alegerii a 919 oameni, care puteau fi 20,000.

  5. Corina Ajder says:

    As for me, candidatii au avut timp mai mult decat suficient sa se promoveze in campania electorala si NU se poate spune ca li s-a taiat orice acces la exercitarea dreptului de a fi ales. *

  6. Pingback: Tweets that mention Oleg Efrim » Buletin A4. Dreptul constituțional la vot versus formalismul necesar -- Topsy.com

  7. Oleg Efrim says:

    @Corina Ajder – si eu cred asa. Nu este proportionala o atare limitare, pornind de la faptul ca omul care a venit la urne a facut tot ce-i sta in puteri, pentru ași realiza dreptul. Care e vina lui, ca clercii de la ambasada au crezut, ca vor veni nu mai mult de 2000 oameni si, respectiv, au solicitat doar 2000 buletine. Parerea mea, ca trebuie de le acceptat de aceasta data, pentru a nu dezamagi pe vecie oamenii din afara. Suplimentar, de facut concluziile necesare si de modificat legea corespunzator

  8. Livia says:

    Dreptul material nu trebuie limitat de procedură, care este îndeplinirea unei formalităţi. În acest caz dreptul material este garantat de o normă constituţională şi universală. În cazul cînd Curtea Constituţională va declara nevalabile acelor 900 de voturi va limita în mod abuziv dreptul cetăţeanului la vot care nu este vinovat de incapacitatea statului de ai asigura acest drept. Însă în cazul recunoaşterii unui asemenea precedent poate avea efecte negative pe viitor şi în unele cazuri se poate profita de asemenea situaţii. Soluţia ar fi cea de mijloc: ca Curtea Constituţională să recunoască valabilitatea acestor voturi reieşind din;
    – asigurarea dreptului la vot
    – situaţia exepţional creată
    – neexistenţa cadrului legal pentru a reglementa asemenea situaţii.
    Însă, totodată să propună Parlamentului de a modifica Codul Electoral şi a reglementa aceste situaţii pe viitor. Viitorul Parlament trebuie să i-a act de decizie pe marginea acestei situaţii şi să prevadă o procedură foarte rigidă în acest sens.
    Însă vom vedea, din păcate ultima vreme am urmărit o necoerenţă a Curţii în aplicarea Constituţiei, Aşa că Înaltea Curtea s-a transformat într-o fată mare – imprevizibilă.

  9. IonSurdu says:

    Poate că este și estimarea incorectă a numărului de alegători, dar în Codul Electoral (art.29) scrie că „Secţiile de votare (…) vor cuprinde cel puţin 30 şi cel mult 3000 de alegători”, adică vor avea 3000 de buletine.

    Dar eu tot mă întreb – dacă pe hârtii A4 votau nu 919, dar 17500 de oameni, ce se întâmpla atunci(?)

  10. Corina Ajder says:

    Of, inca o rectificare. Asa-i sambata dimineata 🙂

    Ap’ de partea asta a argumentelor era ca recunoasterea ca nula a voturilor date in lipsa listei candidatilor nu limiteaza de fapt dreptul la vot, ci chiar il protejeaza (indecisii care hotarasc uitandu-se la lista)*

    Adica statul ar decide astfel ca oamenii nu-si pot exercita pe deplin dreptul la vot daca nu au acces in ziua alegerilor la buletinul de vot cu lista tuturor candidatilor, care le-ar putea influenta in final decizia.

    Dar din nou, mi se pare prea vag argumentul, or nu s-a demonstrat pana acum care e real rolul psihologic/sociologic al listei candidatilor si cat de crucial ar afecta decizia alegatorului.

    Asa ca concluzia e aceeasi.

  11. Oleg Efrim says:

    @Livia – sunt de acord cu argumentele tale. Doar acceptarea voturilor fara o adresa Parlamentului ar putea crea un precedent urit. Poate este cazul sa ne gindim ca sectiile de votare din afara tarii sa nu fie limitate la 3000 alegatori, sau poate alte solutii. In orice caz, se cere imperios o apreciere a situatiei din partea Curtii Consttutionale

    @Corina Ajder – e si asta un argument. Insa, nu cred ca poate fi pus de asupra dreptului de a vota a celor care s-au prezentat la urne. Oamenii au fost informati, lista candidatilor a fost publica, putea fi consultata pe net chiar si in ziua votarii etc.

  12. Oleg Efrim says:

    @Ion Surdu – daca votau 17500, vointa poporului era sa fie viciata, or, asta este peste un mandat de deputat. In aceasta situatie, urma sa apara reactii legale. Care erau sa fie ele? Trebuia de repetat votul in sectia de vot respectiva? De anulat rezultatul votului integral peste hotare? Sau alte solutii?

  13. sct says:

    http://www.timpul.md/articol/cec-voturile-pe-foi-a4-sunt-nevalabile-18400.html

    Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat o decizie în privinţa celor 919 voturi de pe foile A4 care au parvenit de la secţiile de votare de peste hotare.
    Membrul CEC, Mihai Buşuleac, a declarat că voturile celor 919 cetăţeni care au votat pe foi A4, la secţiile de votare din Paris, Padova, Moscova şi Roma sunt declarate nevalabile, în conformitate cu articolul 57 din Codul Electoral (Se declară nevalabile buletinele de alt model decât cel stabilit). Potrivit lui Buşuleac, totuşi, această normă intră în contradicţie cu prevederea constituţională – dreptul cetăţeanului la vot.

    “Am avut noroc că doar 919 de cetăţeni au votat astfel”, a spus, la rândul său, secretarul CEC, Iurie Ciocan.

  14. sabina says:

    Ne faceam griji “numai” de voturile exprimate pe formulare A4, Curtea a decis sa ne “impresioneze” astazi prin decizia de renumarare a voturilor…unde a fost aceeasi Curte Constitutionala dupa 5 aprilie 2009 cu aceeasi decizie???Nenavijuuu!!!!

  15. sabina says:

    sorry…in ultimele 3 alegeri tot s-au renumarat daca nu ma inseala memoria…sper nimic sa nu se schimbe spre rau!

  16. Oleg Efrim says:

    @sabina, azi comunistii se isterizau, incercind sa-i faca pe toti vinovati de ceea ca ei au cerut renumararea voturilor. va fi complicat de explicat cheltuirea suplimentara a acestor bani, care puteau fi utilizati cu succes pentru..programe sociale, spre exemplu.

  17. oleg efrim says:

    a trecut nu stiu cum, neobservat acest aspect. Desi au declarat ca exista adresa catre parlament 9unde, banuiesc ca trebuia sa se indice asupra problemei votului in afara tarii), decizia CC a fost publicata in MO fara aceasta adresa. Asa ca, problema ramine doar in capul unor oameni. Mda

  18. Victor Burunsus says:

    Oleg,

    Vorbind formalist, statul nu a asigurat dreptul constitutional la vot pentru cei 919 cetățeni care, cu buna credință, si cu costuri de timp si eventual bani (transport) s-au prezentat la urne.

    Personalul ambasadelor a acționat, cu buna credință, deși eventual cu derogare de la normele formale.

    Curtea Constitutionala si CEC urmau sa aducă scuze personal fiecărui cetățean votul căruia nu a fost luat în calcul.

    Altceva: Votarea electronica, care ar elimina nevoia formularelor pe hârtie, poate fi implementata in șase luni, cum s-a făcut in Estonia. Caz real, documentat. Nu se face, din frica unora, din incapacitatea altora și din deprinderea a câțiva de a face doar ceea ce le aduce lor personal rente din contul cetățenilor.

  19. Oleg Efrim says:

    Am așteptat și eu, ca, Curtea Constituțională să dea o apreciere acestui moment. Măcar pentru a atrage atenția autorităților să acționeze întru a nu admite situații similare pentru viitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *