AMNISTIA! ..not to be…

Recent, ministerul justiției a refuzat o solicitare de a promova o lege privind amnistia, venită de la Președintele interimar Lupu. În contextul viziunilor noastre diferite referitor la conducerea Consiliului de reformă a organelor de drept, acest refuz imediat a fost trecut în contul relațiilor Lupu-Efrim. Preşedintele interimar, nu a întîrziat să caute cine stă în spatele acestei decizii, respingînd din start argumentele ministerului si învinuindu-ne că această decizie ar fi contrar regulilor unei guvernări responsabile.
Sunt ferm convins, că o guvernare responsabilă nu amnistiază infractorii doar pentru că e o sărbătoare. Actele de amnistie,trebuie să fie bine gîndite, să se prognozeze impactul pe care îl va produce în societate şi să contribue în final la realizarea politicii punitive a statului.

Presa a scris despre actele de amnistie adoptate pînă în prezent.  Am să subliniez, că  legile privind amnistia din 2004 şi cea din 2008, continuă să producă efecte. După modificările esenţiale la Codul penaldin 2006 au fost eliberaţi peste 2000 deţinuţi. Reforma penală din 2008 a dus la  ameliorarea situaţiei penalela peste 2800 persoane. Drept rezultat, numărul deţinuţilor a scăzut de la aproape 11000 în 2004 la circa 6000 în 2011.

Aici mai trebuie de menţionat un fapt. Alarmant, de altfel. Din cei 4067 condamnaţi care îşi ispăşesc pedeapsa în penitenciare, 3058 se află aici pentru a doua sau a treia oară!

Acum, la solicitarea Preşedintelui interimar, ar fi trebuit de eliberat încă circa 600 persoane. După statistica menţionată deja, vreo 2/3 urmau să revină în scurt timp înapoi. Şi toate astea se propun a fi făcute, atunci cînd societatea e alarmată de creşterea nivelului de criminalitate.

Voi insista asupra faptului, că aplicarea excesivă a actului de amnistie contribuie negativ asupra conştiinţei şi culturii juridice a populaţiei. Nu trebuie de admis ca autoritatea legii să fie compromisă, iar ordinea de drept – anihilată.

P.S. Preşedintele ţării, chiar dacă este doar interimar, are drept de iniţiativă legislativă şi poate promova un proiect privind amnistia. Sau, să graţieze, în mod individual. Doar, sper să nu mai fie persoane ca şi dna Focşa,supranumită de presă “Cea mai „prolifică“ escroacă””.
P.P.S. Astăzi am primit un mesaj de la un bun coleg de al meu. Îl reproduc integral

“Felicitări pentru respingerea tradiţiei idioate de a destabiliza sistemul de constrîngere penală cu ocazia aniversărilor. Mai ales după ce şi aşa s-au redus destul de mult sancţiunile. Sper că o să aveţi susținerea politică pentru a Vă menține poziţia”.

This entry was posted in Ginduri. Bookmark the permalink.

4 Responses to AMNISTIA! ..not to be…

  1. Corneliu M says:

    intr-adevar felicitari!

  2. Михаил Викторович says:

    Вы, конечно правы, время популистских лозунгов и решений, должно остаться в прошлом. Идти, ради праздника навстречу жулью и преступникам, по меньшей мере глупо. Игнорировать, боль потерпевших, и давать фактически возможность, опять идти на преступление. Ради чего, что бы пару сотен голосов, проголосовало на очередных выборах, это не по государственному. Я, не гражданин Молдовы, но Я солидарен с Вами, только не уходите с принципиальных позиций, как бы не хотелось окружающим. Успехов Вам, в деле реформирования судебной машины, это на самом деле не судьи, а мелкое жульё, готовое на всё, ради денег. Единицы, среди них порядочные люди, и Я думаю, Вы их всех наизусть знаете. Так Их мало. Успехов Вам.

  3. cryptex says:

    Datele statistice vorbesc de la sine. Totusi, ar trebui analizate astfel de propuneri. Sunt persoane care chiar merita sa fie gratiate. Era mai plauzibila stirea d-stra, daca gaseati printre aceste 600 persoane pe cineva care a fost “impins” de catre Lupu si ai lui spre a fi gratiat si in realitate nu existau motive. Astfel, disparea integral suspiciunea de rafuiala politica.

  4. @Cryptex Amnistia se face pe baza articolelor din Codul Penal care vor cadea sub incidenta amnistiei, si nu asupra detinutilor.

    Sustin opinia expusa de catre ministrul justitiei, si a procedat corectat respingind propunerea lui Lupu.

    RM are deja experiente bogate in domeniul amnistiei. De indata ajungeau primele zvonuri ca va fi amnistia cu ocazia vreunui eveniment in instantele de judecata si la procuratura incepeau niste fenomene destul de interesante, apeluri , recursuri, scoaterea de sub niste capete de invinuire, toate acestea se faceau cu-n singur scop de a califica, recalifica fapta prejudiciabila intr-un articol care va cadea sub incindenta amnistiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *