Imunitatea patologică a judecătorilor

Problema responsabilizării judecătorilor rămîne a fi una dintre cele mai actuale și dureroase probleme ale sistemului judecătoresc din Moldova. Soluții pentru această problemă se conțin  în  Strategiei de Reformare în Sectorul Justiției și Planul de Acțiuni pentru implementarea acesteia. Astăzi am participat la o masă rotundă organizată de Ministerul Justiției împreună cu Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ). Experții invitați de IRZ, dl. Hans-Otto Bartels, Președinte al Tribunalului din Aurich și Peter Luttringhus, judecător la Tribunalul din Bremen, au povestit colegilor lor din Moldova, cum reușesc să trăiască și să fie independenți judecătorii germani fără a avea imunitate generală, așa cum este la noi în țară.

De unde vine imunitatea judecătorilor? După ce țara noastră și-a câștigat independența, formându-și propriul sistem de drept, principiul independenței acestui sistem și independența magistraților a fost pus înaintea tuturor bucatelor. Și așa a fost corect să fie, luând în considerație realitățile acelor vremuri, dar și rolul pe care instanțele l-au jucat în perioada regimului totalitar sovietic. Din păcate, pe parcursul reformei sistemului judecătoresc moștenit din fosta URSS, n-au fost echilibrat aplicate și alte principii, cum ar fi eficiența, transparența sau responsabilitatea față de societate, fără de care un asemenea sistem nu poate funcționa corespunzător. Principiul independenței a fost într-un anume fel absolutizat, fapt care a dus la formarea unui sistem închis în sine, bazat de relații clientelare, opac față de interesele reale ale cetățenilor și fără nicio responsabilitate în fața societății. Trebuie să remarc, că nu suntem singurii care am făcut o asemenea greșeală – procese similare de identificare a unei balanțe a principiilor pe care se bazează puterea judecătorească s-au produs și în alte state din Europa Centrală și de Est.

Principiul independenței judecătorilor nu este și nu poate fi un scop în sine și nici un drept exclusiv al magistraților. Acesta este un drept al societății, care are nevoie de un arbitru obiectiv și echilibrat în cazul unor litigii. Și, din această perspectivă, garanția independenței trebuie să fie de o asemenea natură încât să-i asigure judecătorului libertatea de acționa în exercițiul funcțiunii sale sau, altfel zis, i-ar oferi acestuia independența funcțională. Orice garanții care depășesc acest cadru și care nu au nicio legătură că funcțiile magistratului pot fi calificate, din punct de vedere constituțional, ca privilegii, care încalcă principiul egalității stipulat și apărat de Legea Supremă.

Ce volum de garanții e necesar pentru a asigura independența funcțională a judecătorilor? Cum se potrivesc ele cu principiul responsabilității judecătorilor în fața societății? Funcționează oare mecanismul intern de răspundere disciplinară și în ce măsură acesta corespunde scopului pentru care a fost creat?  Sunt întrebări la care avem răspunsuri diferite, în funcție de cine răspunde: un magistrat sau o persoană din afara sistemului.

În alte țări funcționează diferite modele și diferite norme care reglementează atât garanțiile, cât și mecanismul de răspundere disciplinară. Săptămâna trecută am avut în vizită Președintele Curții Supreme din Lituania și Președintele Curții Supreme din Letonia, însoțiți de încă 3 judecători ai acestor instanțe. Am putut  să analizăm experiența statelor baltice. Acolo judecătorii beneficiază de imunitate în cazul inițierii unor proceduri penale, însă este aplicat și un mecanism eficient de răspundere disciplinară. Bunăoară, în Lituania, unde în ultimii doi ani 10 magistrați au fost excluși din componența corpului judecătoresc, pentru comportament care nu corespunde acestei demnități publice. De altfel, nici cifrele și nici sancționarea judecătorilor nu sunt un scop în sine, dar ele sunt un indicator al faptului că mecanismul de autocontrol lucrează corespunzător funcțiilor sale – asigură eliminarea din sistem a tuturor celor care nu se ridică la nivelul nobilelor standarde ale profesiei de judecător, iar pentru abaterile disciplinare sunt aplicate pedepse exact proporționale cu gravitatea acestora. Din păcate, tot cifrele arată în cazul nostru cu totul altfel –  în ultimii 10 ani, pentru abateri disciplinare, din sistemul judecătoresc nu a fost exclus nici un magistrat (nu mă refer la epurările de cadre realizate de comuniști). La fel, nici un judecător nu ajuns pe banca acuzațiilor pentru acte de corupție. Desigur, această statistică sau, mai exact, lipsa ei, poate fi interpretată diferit – fie că în sistem lucrează numai oameni de o rară onestitate, judecători care, în proporție de sută la sută, se ghidează de etica profesională și care nicio dată n-ar fi admis acte de corupție sau nu au comis grave încălcări disciplinare, fie că mecanismul de răspundere disciplinară nu funcționează și nu-și execută atribuțiile de autocontrol, pentru care a fost creat.

La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, Parlamentul a adoptat Strategia de Reformare în Sectorul Justiției, iar la mijlocul lui februarie curent – și Planul de Acțiuni pentru implementarea acesteia. În conformitate cu aceste două documente strategice, am elaborat, în cadrul unui grup de lucru în care au participat de altfel și judecători, și reprezentanți ai societății civile, un pachet de proiecte legislative ce privesc sistemul judecătoresc. Pachetul respectiv a fost deja aprobat de Guvern și a fost prezentat Parlamentului. Aceste inițiative prevăd, printre multe altele, fortificarea eficienței activității inspectorilor judecătorești, excluderea responsabilității materiale a judecătorilor, ridicarea imunității magistraților bănuiți de săvârșirea unor acte de corupție, modificarea mecanismului de răspundere disciplinară, pentru soluționarea celor mai arzătoare probleme din activitatea Comisiei disciplinare. O modificarea substanțială a sistemului de control disciplinar va fi operată în cel mai apropiat timp, în conformitate cu prevederile Planului de acțiuni care ne obligă să prezentăm proiectul respectiv până la sfârșitul acestui an. În acest proiect de lege vom specifica cine e în drept să inițieze un dosar disciplinar, cine îl va examina și cine va lua decizia. Toate acestea pentru a face din Colegiul disciplinar nu doar o structură punitivă, ci și un instrument preventiv, care i-ar ajuta pe judecători să evite încălcarea normelor de etică profesională.

În Germania, țară a cărei experiența a fost analizată astăzi, judecătorii nu dispun de imunitate în cazul inițierii unor dosare penale. În principiu, de asemenea garanții judecătorii beneficiază doar în statele postsovietice. Și asta poate fi explicat nu doar prin scopul pus la baza reformei Justiției din aceste țări, cel de a asigura independența sistemului judecătoresc, dar și prin dorința de a-i proteja pe magistrați de un real pe atunci pericol al persecuției din partea Procuraturii, concepută ca unui din principalele instrumente represive ale regimului comunist, perioadă în care a fost cea mai influentă și puternică instituție de drept, cu mult peste influența și puterea de care dispunea în realitate sistemul judecătoresc ca atare. Astăzi lucrurile stau cu totul altfel – sistemul procuraturii a fost reformat, sunt asigurate drepturile omului în cadrul procesului penal, a fost adoptată Legea privind măsurile speciale de investigație. Pe lângă asta, experiența ne demonstrează că tentative de a influența o decizia vreunui judecător prin intermediul unui dosar penal împotriva acestui nu s-au produs în practică. Chiar dacă ar fi existat, asemenea încercări ar fi fost zădărnicite de garanțiile oferite în cadrul unui proces penal – fără dovezi convingătoare niciun judecător nu ar fi dat sancțiuni pentru interceptarea convorbirilor, percheziția sau arestul altui judecător. O asemenea tentativă a vreunui procuror s-ar întors imediat împotriva lui și l-ar fi costat cel puțin cariera.

În pachetul de legi pentru reforma sistemului judecătoresc pe care l-am pregătit, alături de alte măsuri, este prevăzută ridicarea imunității judecătorilor în cazul examinării unor infracțiuni de corupție. Criticii acestei modificări încearcă să argumenteze că în acest fel ar fi încălcat principiul independenței judecătorilor și că infracțiunile de corupție pot fi tratate prea larg.  Mai mult, se afirmă că ridicarea imunității pentru infracțiuni de corupție va permite procurorilor să persecute judecătorii.

Wrong!

Să nu uităm că în cadrul investigațiilor legate de infracțiuni de corupție săvârșite de judecători vor fi aplicate garanțiile generale ale respectării drepturilor omului – pentru realizarea unor măsuri speciale de investigație, pentru percheziționarea sau arestul unor magistrați va fi nevoie de autorizare din partea judecătorului de instrucție.  Pe lângă asta, legea stabilește clar lista infracțiunilor care pot fi tratate ca de corupție, mai larg ele nu pot fi interpretate. Suplimentar, chiar dacă am admite prin absurd că Procurorul General va reuși să instrumenteze un dosar arbitrar unui judecător – soluția finală va fi luată de instanța de judecată.

Rezumînd, eu sunt convins că ridicarea imunității pentru infracțiunile de corupție, inclusă în pachetul de legi remise Parlamentului, nu poate în niciun fel afecta interesele și independența unui judecător cinstit. Poate, însă, să ne ajute să combatem eficient corupția din sistemul judecătoresc, de pe urma căreia pătimește și societatea, dar și judecătorii înșiși, afectați în primul rând de nivelul excesiv al neîncrederii cetățenilor în Justiție. Acceptînd să li se ridice imunitatea pentru infracțiunile de corupție, judecătorii vor da un semnal foarte tare societății, că ei înșiși au încredere în sistemul judecătoresc. După aceasta, va veni și încrederea oamenilor.

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

One Response to Imunitatea patologică a judecătorilor

  1. Pingback: Experții Consiliului Europei despre ridicarea imunității judecătorilor moldoveni | Oleg Efrim

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *